De ce la bărbați mărul lui Adam este mai proeminent

de: Ioana Bîrsan
16 03. 2017

Ei bine, deși se speculează că doar bărbații se bucură de mărul lui Adam, se pare că și femeile au parte de această proeminență, deși nu este într-atât de vizibilă.

Mărul lui Adam este o umflătură a cartilajului tiroid al laringelui și poate fi observat cu ușurință în zona ante-meridiană a gâtului. Acest cartilaj osos este înfășurat în jurul laringelui și este localizat chiar deasupra glandei tiroide, nu degeaba el mai poartă numele de cartilaj tiroid, conform Live Science.

Însă ce face ca mărul lui Adam să fie mai evident pe gâtul bărbaților, dar nu și pe cel al femeilor? Aparent, explicația științifică oferită de cercetători ne indică și motivele pentru care bărbații au vocea mai joasă. Pentru că această proeminență este influențată de nivelul testosteronilor din organism și pentru că la pubertate secreția de testosteron crește în cazul bărbaților, aceasta aduce cu sine o serie de modificări, de la dezvoltarea corzilor vocale, la îngroșarea timbrului vocii, dar și a acestui cartilaj.

Astfel, mărul lui Adam crește în mod evident în dimensiuni, iar ca urmare, timbrul vocal se modifică odată cu acesta. Acum avem și o explicație cu privire la motivul pentru care în timpul pubertății, băieții „își schimbă vocea”.

Dacă ne raportăm la utilitatea sa, aparent nu există una anume. La fel ca orice cartilaj din corp (din urechi, nas), acesta este pur și simplu localizat în această zonă și nu afectează în niciun fel funcțiile din organism. Unii bărbați care au proeminența mult prea mare o îndepărtează chirurgical și nu s-au sesizat încă efecte nefaste care să apară în urma operației.

Din păcate, aparent singurul scop al mărului lui Adam este e a-i face pe unii bărbați să se simtă rușinați la birou sau în alte contexte oficiale, iar femeile (sau în special nevestele) au posibilitatea de a identifica, în funcție de mișcarea acestuia, atunci când soții sau prietenii lor mint cu nerușinare, și asta pentru că mărul tinde să „sară” incontrolabil atunci când ai o stare de nervozitate.